|
Examen grade - iunie 2008 Cu toate ca au trecut cateva saptamani de la examenul de grad sustinut de practicantii de la Clubul DAO, la cererea unora dintre ei, publicam pe site cateva informatii despre acel examen. Examenul a fost sustinut de un numar destul de mare de practicanti, aspiranti la gradul de 1, 2 si 3 Cap, participand elevi atat de la Clubul DAO, cat si de la celalalt club de Qwan Ki Do din Botosani, Sinh Dau. Privind in urma, as putea spune ca examenul a fost destul de greu, dar asteptarile noastre au fost ceva mai mari decat nivelul la care s-au prezentat o buna parte din practicanti. Totusi, cum speranta moare ultima, cei din comisia de examinare spera ca la urmatorul examen, nivelul de pregatire al practicantilor sa fie mult mai mare. Nu trebuie uitat faptul ca, cu cat se avanseaza mai mult in grad, nivelul asteptarilor este mult mai mare.  Elevii si instructorii de la DAO Botosani, dupa examen O evolutie surprinzatoare, in sensul bun al cuvantului, a avut-o domnul Catalin Lupan, care a demonstrat ca prin vointa, implicare si mai ales multa munca, se poate obtine o nota mare la examen. Felicitari domnului Catalin, care a reusit sa "evolueze" mult mai bine decat multe din persoanele "mai tinere" care s-au prezentat la examen. Speram ca evolutia sa va ramane pe acelasi trend si pe viitor. In incheiere, celor care au obtinut gradul, le amintim faptul ca acest grad trebuie confirmat pe parcursul anului, ca evolutia lor trebuie sa fie una liniara si nu una sporadica. Celor care se pregatesc pentru examenul din iarna, sau care doresc sa sustina in iarna un examen, le dorim succes si-i asteptam sa se prezinte la un nivel tehnic superior.
|